Erată: Moartea și Bugetul. Revelația Sfintei Duminici

Erată: Moartea și Bugetul.  Revelația Sfintei Duminici
Publicat: 07/01/2013, 11:22
Actualizat: 22/01/2013, 11:15

Revin, cu scuze, asupra articolului „Tămâia și vata din nas” întrucât, în cursul zilei de duminică m-a luminat Duhul Sfânt și azi zisul text mi se pare cât se poate de patetic, intimist, antiortodoxist și rupt de mase.

Soluția în cazul Sergiu Nicolaescu, și nu numai, nu era nici incinerarea, nici înmormântarea.

Odată cu decesul, trupul neînsuflețit al marelui dispărut trebuia trecut, „în baza la o lege” dată de guvernul Ponta prin Ordonanță de Urgență, din custodia familiei în cea a statului.
Pe urmă, trebuia eviscerat, îmbălsămat, conservat într-o raclă de cleștar și expus perpetuu la Buftea.

Astfel, contra unui preț modic, el ar fi putut fi văzut nu numai de actualii săi admiratori, ci și de generațiile care vin, aduse în excursie cu școala.

Încasările pot fi vărsate la bugetul de stat, care e pe cale să sucombe, o cotă parte fiind destinată plății către Biserica Ortodoxă Română a contravalorii slujbelor ce s-ar ține la raclă duminica și sărbătorile legale, spre desfătarea cinefililor cu credință în Dumnezeu.

Sau, poate că banii de pe bilete ar trebui folosiți pentru sprijinirea regizorilor aflați la primul lor film, domnul Nicolaescu făcând astfel postum ce n-a făcut când trăia.

Oricum, procedeul ar putea fi generalizat, cu beneficii pentru toată lumea, în cazul tuturor marilor personalități desemnate ca atare de public, prin vot.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×